Hai sa-ti arat Bucurestii toamna…

[ad_1]

„Dacă un an ar fi vârât într-un ceas, atunci toamna ar fi ora magică”. (Victoria Erickson)

Toamna e o poezie, în care fiecare frunză devine vers și-apoi se preface în floare. Toamna e, poate, o romanță. O feerie în care pământul, e cel roditor, credincios rolului său, ne face atâtea și-atâtea declarații de dragoste…   

Modul spectaculos în care se metamorfozează natura, oferindu-ne un ultim show incredibil înainte de venirea iernii ne ajută să acceptăm mai bine schimbarea. Așa cum natura îmbrățișează venirea acestui anotimp, așa și noi devenim mai toleranți și înțelepțiși deschidem ferestrele sufletului, să intre necuprinsul Frumos.

Asta simți și-atunci când, în ceas tomnatic te plimbi prin București și alegi să vezi și să pui la suflet… romanța dulce-amăruie a vechilor străzi și parcuri, a vilelor interbelice care se încpățânează să ne mai amintească de Micul Paris.

Câteva instantanee din miezul Bucureștilor în nuanțele „celei de-a doua primăveri”. Ceva ce… s-o lipi de sufletul oricui

„Toamna, acest anotimp pe care Dumnezeu pare că ni l-a dat doar pentru frumusețea lui”. (Lee Maynard)

Foto: Marius Mitea, @chaimbogdan, @danmihaibalanescu, @bucharest_soul/ Bucharest Nights & Days

Articolul Hai sa-ti arat Bucurestii toamna… apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Back To Top