Noaptea cercetatorilor 2022: Inovatie, trenduri si stiinta in folosul societatii

[ad_1]

În perioada  30 septembrie – 1 octombrie 2022, cercetătorii din consorțiul ReCoNnect invită publicul larg să descopere lumea extraordinară a științei prin zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022.

Anul acesta, evenimentul se desfășoară sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și prezintă activități dintre cele mai diverse în 19 de locații din țară, toate gravitând în jurul tematicii generale “New science, trends and results”.

Evenimentul aduce zona de cercetare de excelență din România în fața tuturor celor interesați, oferă zone pline de jocuri, concursuri cu premii, experimente sau expoziții pentru stimularea creativității, a gândirii critice, a curiozității. Intrarea este gratuită la toate activitățile propuse de partenerii din consorțiu. Institute de cercetare și de învățământ superior de prestigiu din România și-au unit eforturile pentru a oferi o experiență spectaculoasă publicului într-un mod interactiv, educativ și distractiv.

La București, Noaptea Cercetătorilor se va desfășura vineri, 30 septembrie 2022, între orele 16:00 și 22:00 în Parcul Izvor, Rondul Bicicliștilor. Programul include: observații astronomice, ateliere interactive pentru copii, spectacole cu roboți, experimente cu ferofluide, senzori, plasme, azot lichid și surse de energie verde, dar și alte fenomene spectaculoase, incursiuni interactive în meseria unui geolog, a unui astronaut, a unui biolog sau chiar a unui spion.

La Măgurele, evenimentul se desfășoară a doua zi, sâmbătă, 1 octombrie 2022, între orele 14:00 și 21.00 în Piața Centrală a orașului. Institutele de cercetare de pe platforma de la Măgurele trimit în piață cercetători care vor prezenta cele mai interesante trenduri în știință. Concursuri deschise publicului larg, experimente live și multe momente artistice așteaptă publicul în Măgurele.

„Evenimentele ultimilor ani ne-au dovedit nevoia urgentă de a construi punți mai solide între cercetători și societatea pe care ei o deservesc prin eforturile lor științifice. Faptul că ne putem implica activ în construcția acestor legături este pentru noi, la Universitatea din București, parte din misiunea civică de a fi o instituție care ajută la transformarea în bine a lumii în care trăim. Ne bucurăm să avem implicate în acest an în eveniment cinci facultăți din universitate, cu specialiști de top în zona de cercetare și inovație: Facultatea de Fizică, Facultatea de Chimie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Facultatea de Biologie și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării”, a explicat rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda.

„Avem nevoie să aducem știința mai aproape de oameni, iar Universitatea din București investește multe resurse în comunicarea științei și crearea de programe de educație pentru știință. Ne bucurăm mult, așadar, să fim unul dintre partenerii principali ai consorțiului ReCoNnect și să co-organizăm, din nou, împreună cu parteneri de prestigiu, un eveniment dedicat cercetării și inovațiilor pe care ea le aduce în spațiul public pentru transformarea societății”, a declarat conf. univ. dr. Sorin Costreie, prorector pentru Rețele universitare și Relații publice al Universității din București și promotorul programelor UB de comunicare a științei.

„La fel de importantă ca susținerea științei este promovarea rezultatelor acesteia. Este nevoie ca publicul să cunoască într-o manieră accesibilă rezultatele cercetării, impactul acestora pe termen mediu și lung, felul în care ne-ar putea influența prezentul și viitorul. Nicio vârstă nu e prea mică pentru o anumite etapă a cunoașterii. Provocările lumii actuale, de la conflicte de tot felul, la pandemii, trebuie întâmpinate cu solidă încredere în știință și cercetare, mereu aflate în strânsă legătură cu respectul pentru mediu, cu idealul unei umanități conștiente de responsabilitățile ei pe această planetă”, a completat și prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, prorector pentru Cercetare în cadrul Universității din București.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se desfășoară anual în peste 300 de orașe europene, iar în România, anul acesta, are loc în orașe precum București, Timișoara, Cluj-Napoca, Suceava, Galați și multe altele. Cu ocazia evenimentului, publicul larg va putea intra în dialog cu cercetători și va putea urmări experimente spectaculoase, demonstrații live și conferințe fascinante despre știință.

Activitățile consorțiului ReCoNnect se vor desfășura în București și alte 18 locații din mediul urban mare și mediu (Baia Mare, Bistrița, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Fălticeni, Focșani, Galați, Măgurele, Pitești, Satu Mare, Suceava, Târgu Neamț, Timișoara) și din mediul rural în zonele Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului, Geoparcului UNESCO Țara Hațegului, Geoparcului Carpaterra și Geoparcului Oltenia de sub Munte.

Evenimentul de anul acesta este organizat de un consorțiu național din care fac parte Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică, Universitatea din București, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea Dunărea de Jos din Galați.

Articolul Noaptea cercetatorilor 2022: Inovatie, trenduri si stiinta in folosul societatii apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Back To Top